paler.ro

Imi dau seama pe zi ce trece ca m-am nascut intr-o familie care poate nu a fost constienta (sau poate a fost) ca este una cu mentalitate hippie. Demonstratia ca familia a fost hipi mi se pare lunga, dar daca stau sa ma gandesc nu am dus lipsa de mai nimic, iar atunci cand ma plangeam de ceva era din cauza ca nu aveam termen de comparatie. Nelipsindu-mi multe, imi lipseau toate. Acum par mai scartar decat am fost invatat sa fiu (cumpatat), sunt cum nu am vazut pe nimeni, regret orice ban dat. Regret chiar banul dat pe mancare. Nu il regret din scartosenie ci din neobisnuinta de a plati pentru ceva. Inadaptarea la viata conectata in magazine.

Obisnuit ca mancarea vine din gradina, din pom, de pe strat sau dintr-o gaina taiata sau netaiata si ouatoare acum astept sa gasesc pe strada aceleasi surse de existenta. Pus in fata faptului ca merele la rewe sunt aproape 2euro kilogramul, ma bucur cand le pot lua de pe strada. La fel ca orice fruct. Daca as avea voie si as si gasi ce sa vanez atunci rewe nu ar conta pe mine deloc. As cultiva in parcuri cartofi. As citi si programa langa ei in timp ce cresc. Iar iarna le-as scrie povestea.

Dar ce ma fac cu programul fix de munca? Cum ramane cu ceea ce eu consider antibacterianul oricaror bune intentii de a munci creativ? Dar goana dupa plasma, salariu mare, pozitie sociala corelata cu statutul financiar sau cu nivelul albului dentar? Nu ma regasesc in frica de foame, in teama pura de necunoscut, in pohta tehnologica aplicata casei si cu atat mai mult pot dormi si pe o saltea simpla, fara a schimba patul sau draperiile camerei. Toate cele cumparate sunt mijloace de a experimenta si de a invata, nu scopuri in sine.

Totusi am crescut intr-o familie hippie. Nu cred ca si-au inchipuit parintii mei ca voi spune asta, mai ales ca muzica pe care o ascultau in tineretea lor era (din cate mi-am dat seama) mult diferita de ceea ce ascult eu acum. Adica Baccara…? Nimic psihedelic, nimic asociat miscarii…si totusi uite cati fosti hipioti au iesit din tiparele muzicii ascultate si care acum se regasesc in sageti. Una dupa alta sagetile se infig in lipsa de timp generata de munca, in mirajul lumii ca o jungla care le permite sa isi justifice uneori pornirile avare interior si generoase de fatada. Sagetile sunt autonome intr-o marja marunta, proclama altruismul si apreciaza educatia, buna purtare si se presupun bonome, dar nu tintesc decat linistea si fatada stralucitoare.

Sefia. Mic si ascuns inchipuind mirajul de a fi un sef adult, mare ajuns locomotiva care calca tribul. De jur imprejur apar exemple de hippie decazuti, socialisti de fatada, artisti excentrici si banali. Orice.

Totusi am ajuns un anarhist, un post-hippie, un om care regreta ca este platit pentru ceea ce face. Pe de o parte sunt si mincinos pentru ca siguranta revoltei imi vine din banii pe care ii primesc, de aceea simt ca ma prostituez, iar cand ies din camera iau si portofelul cu mine. Nu e ceea imi doresc. Incerc altceva pentru a nu ajunge peste 20 de ani un imbuibat cu o tinerete lucrata in scarba.

ps: tonul este mizerabil. sunt dezorientat.