Concert Iggy Pop 12.09.2009
Dimineata pe la 5 si ceva ne trezim. Cu o seara inainte fusesem in Expresso sa bem o cafea care s-a transformat in bere din cauza ca automatul nu functiona. Si berea aia cu inca vreo 2 inainte, urmata de un drum spre casa … “cifre, cifre”…haine bagate in masina de spalat si somn pana la 5. 5 si ceva. Pregatiti, cu rufele intinse pe usa dulapului, cu sandvisurile in rucsac, cu frigul in oase, cu drumul lung pana la gara neinceput, am plecat. Trenul de 6.50 in directia Mainz, apoi dupa ce am recuperat incarcatorul aparatului foto de la Bogdan am luat trenul de 13.42 in directia Duisburg. Ajunsi in Duisburg ne-am cazat la Ibis, am cautat innebuniti un magazin sa cumparam micul dejun pentru duminica. Gasit, cumparat, debarasat in camera de hotel si apoi da-i si fugi spre metrou sa ajungem la sala de concerte.
Giesshalle, Landschaftspark Nord. Dupa nume topitorie, dupa locatie zona industriala. Se potrivea cu ceea ce ma gandeam ca va fi. Ajunsi la fata locului ma gasit topitoria care practic era in aer liber, acoperita fiind de un tavan de plastic transparent. Tavanul se prelungea peste tribuna care era evident o adaugire recenta in peisajul industrial. O lustra mare de cristal spanzurata in coltul din stanga spate al scenei. Lumini portocalii care se prelungeau pe arcadele laterale de otel ale salii, decorul cu fiare imense intortocheate in spatele scenei. Niste boxe imense o parte si de alta atarnate din tavan si scena de lemn. Pe scena de la stanga la dreapta chitaristul, basistul, tobosarul, omul de la orga, omul de la pian si trompeta. In centru vocalistul. In sala pensionari blazati. Tineri putini.
In deschidera a cantat Tine Kindermann. Oarecum lumea innebunita dupa ea a plecat in timp ce ea canta. Desi nu am fost prea incatat de ceea ce canta, nu as fi parasit-o in timp ce se chinuia pe scena. La un cantec in idisch a fost atins maximul celor care s-au ridicat pentru a merge la toaleta. Coincidenta mi-am spus. Cantece vesele si cantece triste, cantate uneori si in acompaniament de fierastrau, cantate in clisee de fundal de vant sau cu voce cu reverberatii, dar per total mi-a placut cum a cantat. Ce nu am inteles a fost de ce fanii ei aplaudau intr-atat de mult, cu fiecare palma lovita in plus Iggy intarzia pe scena. Dupa spectacolul ei, a urmat o pauza.
Lovit de nevoia subita de a bea o bere mi-am dat seama inca dinainte de spectacol ca sunt un orasean lipsit de spirit de supravietuire care are bani pe card si nici un bancomat prin zona. Asa ca cei 1.5 euro din portofel nu ajungeau nici de jumate de pahar de bere. Si cum sa nu beau eu o bere cand il ascult pe Iggy live. Ei bine, simplu…pur si simplu. Dupa pauza gasisem locuri altundeva ca sa pot sta impreuna cu Marcela, pentru ca initial eu aveam in randul 13 si ea in 23, desi statusem impreuna in 23 pana a venit vecinul ei de drept.
Si a inceput Iggy…
Intrarea pe scena impreuna cu formatia si cu Tine a fost urmata de constientizarea faptului ca un om de 60 si ceva de ani e imbracat in blugi negri si mulati, ca abia se tine pe picioare, ca sunt martorul unui spectacol. Daca ar fi fost penibil? Purta o vesta neagra ca de costum peste pielea goala si parul ii era clasic ingalbenit. Cantand melodii de pe albumul lui nou in franceza, apoi melodia care a compus-o impreuna cu Tom Waits nu am mai putut sa ma abtin sa nu ma misc energic in scaunul meu, lovind intensiv cu palmele in ritmul muzicii bara de inox din fata-mi. Canta “16″. Un semn, lume fungind in fata, eu sar bara, Marcela in spate (nu mai conteaza), imi dau puloverul jos, deschei camasa 3 nasturi de sus si ajung in fata, in fata scenei unde mai erau inca maxim 50 de oameni, destui cati sa ocupe locul din fata boxelor. Apare Marcela, lasam rucsacul, puloverul intr-un loc si stam si ne uitam la el. Iggy. A rezitat el 30 de minute cu vesta pe el, dar acum era clasic: in blugi si la bustul gol. Ce se vedea insa era corpul unui om care a indurat destule si a carui burta tensiona nasturele pantalonilor. Nasturele desfacut.
Am incercat in timp ce ma zbantuiam acolo sa il privesc in ochi, nereusind sa ii prin culoarea naturala, dar tulburele lor era evident. Cazusera putin blugii de pe el, ii trage in sus in timp ce cu mana face vant microfonului iar formatia isi trage capetele la o parte pentru a feri raza cablului. Liniste, apoi 1,2,3 si urmeaza The Doors, Touch me. Acompaniamentul era fabulos, sunetul perfect, era asa cum mi-am imaginat dintotdeauna melodia, vocea lui cum o interpreta. Stiam versurile si tipam acolo in fata scenei. Eram printre putinii, pentru ca oameni de 30 de ani cu atitudine punk sau punkeri trecuti de 25 de ani erau nelamuriti. Superb. Au urmat “I wanna be your dog”, “Search and Destroy” si inca unele pe care nu mi le mai amintesc, dar plecand intr-un gest teatral de pe scena, asteptand bisul, lumea dorind bisul, el s-a intors. Bisul impreuna cu Tine, apoi iar nu mai tin minte ce melodia a urmat. Eram coplesit de eveniment. “Gimme Danger” a mai fost. Un fan a sarit pe scena. A fost dat la o parte. Urmatorul. Apoi la un semn toti, si eu…Am dansat cu Iggy pe scena. Nu prea aproape ca erau deja oameni care erau mai aproape. Eu am fost undeva mai in spate, dar cu Iggy pe scena. Am cazut pe jos. M-am ridicat. Am calcat un body-guard. Apoi melodia terminandu-se am fost poftiti frumos de pe scena. Am coborat si au mai urmat niste momente cantate cu Tine: in franceza, in germana. Pauza. Un nou bis.
Daca ma intrebi care a fost cel mai fain moment al serii: atunci cand a cantat live “Mass Production”. Felul cum o interpreta, strambaturile si felul cum clipea si ferea oamenii, gesturile, tristetea si frenezia, muzica tare, industria care pulsa prin sala aia. Motivatia interpretarii a fost ca sala duisburgeana era identica cu una din Detroit, dar nu mai conta. Bateam ritmul cu piciorul si nu ma uitam la el. Era precum ar fi cantat celor din fata scenei, ca in familie. Un moment intim, asa l-am simtit. Mass Production, melodia pe care o ascult noaptea tare, care mi se pare minunata prin sirenele si ciocanele, pe care mi le inchipui, armonizate cu vocea lui. Se auzea si o inghiteam pana in maduva oaselor. Nu aveam de ce sa mai dau din cap, era linistea care te sperie prin ecoul ei. Am atins placerea concertului live, iar Iggy se spanzura linistit cu cablul microfonului, apoi intr-o poza cristica isi ia stativul microfonului si il tara cu greu spre iesirea scenei. Kitsch-ul imaginii de pe Golgota. Concertul a luat sfarsit. Muzica continua, se termina piesa, aplaudam de nebuni 10 minute, iar apoi “Iggy has left the bulding!”.
Sa stau la 2m de Iggy, sa il simt, sa ii vad mimica, gesturile care l-au consacrat, cum se tine in brate, cum impreuneaza mainile sau cum cade pe scena, ridurile, urmele exceselor ascunse sub o dantura perfecta, completa si alba. Am plecat perplex. Am fost epuizat. Marcela era consumata. Amandoi. Am inecat setea in doua beri la Brauhaus iar eu fredonam productia in masa. Somn.
ps: Subiectiv relatat aici.