paler.ro

nu am televizor. am internet si e mai rau decat televizorul, pentru ca internetul e peste tot, televizorul nu.

poate mi-ar trebui un televizor ca sa renunt si la televizor si la internet.

Ma intristez cand vad anunturi sa ofer donatii pentru oameni bolnavi de cancer. As dona. Poate o sa si donez. Dar sunt multi altii in aceasi situatie care nu apar prin site-uri multi vizitate. Nici nu sunt sigur ca banii sunt solutia, dar neputand sa fac altceva ma gandesc ca pentru inceput e bine. Nu cred ca ajut in general, ajut in particular. In fiecare zi apare cate un alt caz disperat. Asigurarea de sanatate romaneasca e inutila in cazuri din astea, pentru ca tot la clinici si spitale vestice apeleaza cei bolnavi.

Incep sa inteleg ca procentul platit din salariu pentru sanatate trebuie sa fie mare. Initial trebuie sa fie intr-atat de mare incat, si daca cineva fura din banii astia, tot sa mai ramana destui bani. Mai si citesc ingrozit cazuri de diagnostic gresit. Se deschide cutia pandorei…

Ma gandesc ca donatia este un act social, o atitudine fata de cei care nevoie de ceva. Interesant este ca oamenii doneaza pe strazi celor care canta, celor care vand flori pe terase (tot o donatie este). Pe de alta parte dorinta de salariu mare, de stare sociala vine fara o responsabilitate fata tocmai de societate, fata de cei care ar putea folosi niste bani in plus. Nu trebuie sa ma gandesc ca la urmatoarea marire sa imi iau o plasma, mai bine as vira 5 lei in contul unui nevoias.

Actul social al donatiei trebuie sa fie gratuit, lipsit de comisioanele viramentului bancar, lipsit de impozit, lipsit de orice intentie si inteles. Trebuie sa fie simplu si banal. Donand unui bolnav de cancer care se opereaza in vest eu ajut statul sa nu investeasca in spitalele romanesti. Eu lipsesc alti oameni in viitor de posibilitatea de a se trata in tara. Si totusi lovitura aplicata celor care nu vor putea ajunge sa astepte donatii este impozitata de stat, este platita de mine statului sub forma impozitelor. Adica din N lei eu raman cu (1-p)N lei de exemplu, din care donez D lei. Statul ia pN, bolnavul D, eu raman cu (1-p)N - D. Acei pN de lei, pe care statul ii ia pentru un sistem defect, as putea sa ii donez mai departe.

Ajut donand? Pe termen scurt. Pe termen lung conspir unui sistem. Pana la urma ma gandesc sa rezolv chestiile mici si urgente si apoi sa incerc si alte posibilitati. Ramane sa aleg cui sa donez, sa judec eu cine are mai multa nevoie, sau sa dau cu zarul cine primeste o suma de la mine. Sa judec band o cafea cine sufera mai mult, sa compar indecsi de suferinta si perspectivele de viitor ale persoanei? Este cel putin meschin.

Ma gandesc unde gresesc.

Pe 11 iulie eram drojdie. Dar nu mai conta, pentru ca drojdie nu e ceva deosebit. Deosebita este intensitatea si durata.
Aveam un bilet de tren pentru ziua de joi, ca sa plec la Codlea. In geanta mea cu vultur tatuat pe vinilin era costumul si camasile. In rucsac pantofii…

Imi era frica sa nu indoi costumul, sa nu stric sacoul si pantalonii, geanta neavand vreun perete solid cum ar avea alte genti normale. De la scoala, la gara. Marcela era la parintii mei cu parintii ei. O urma de jena ma patrunse cand a trebuit sa beau un gat de Cola, desi nu aprob asemenea bauturi. Eram lesinat, vroiam negreala aia. In orice caz trenul ajunge in gara, eu in el, el catre Austria. Soneria controlorului suna insistent fluieratul din Kill Bill. Pe geam imi dadeam seama ce interesant este felul cum trece Inn-ul, cum am trecut de zeci de ori cu trenul pe acolo si nu observasem ce zona frumoasa este granita Austriei cu Germania. Graul parea copt, trenul mai frana si fluieratul era puternic uneori. In orice caz, dupa ce am ajuns la Viena unde caldura m-a busit din nou, dupa ce am dat 50ron controlorilor romani pentru ca nu aveam bilet de la Curtici, dar nici eu nu mi-ar fi dat vreun bilet normal, dupa ce am ajuns in Brasov si am vazut-o pe Marcela la myplace, dupa ce m-a dus si Petru acasa cu Loganul de la Liviu, abia apoi a inceput…. (more…)