asupra scobitului in nas
Daca ma plictisesc sau incerc sa imi reprim porniri mult mai lenese ma scobesc in nas. Totul a inceput cand scriam lucrarea de diploma prin vara anului 2006. In fata monitorului care acoperea intreg campul vizual ma simteam singur si nebanuit de sigur. Ce sa fac cand ma plictisesc sa wikipedia? Era perioada cand devoram wikipedia, si de atunci tot ceea ce am citit am si uitat.
Dintr-un anumit unghi mintea mea ingusta isi imagina ca nimeni nu observa. Pana la urma nu ma deranja ca m-ar fi vazut. Dar cum eram nepregatit pentru asemenea gesturi in societate, timiditatea era si ea o umbrela. Intai cu degetul aratator. Nara dreapta apoi cea din stanga. Mai ma poticneam si simteam cu varful degetului chestii care indicau un exces de interes explorator. Pe atunci aveam nasul drept. Si acum il am drept, dar peretela ala care desparte narile e stramb. Deci e stramb, dar nu vizibil ochiului uman. “Cunoaste-te pe tine” este motoul. Cand oglinda nu mai e de ajuns, nasul devine un taram pe cat de restrans pe atat de interesant. Dupa multe incercari si exercitii scobitul in nas devine un obicei social. Apropie oamenii. Cand ma scobesc in nas arat celorlalti ca sunt si eu om cu defecte. Poate altfel nu ar fi vizibil. Delicatetea cu care mangai peretii narilor devine un gest public de afectiune. Arat si demonstrez ca am o latura umana si perfect cladita emotional.
Cand mananc nu ma scobesc lung in nas. Este poate mai nepoliticos si cine stie ce descoperire vede lumina soarelui. Cand sunt pe o terasa, in bar sau orice establishment social scobitul in nas il combin cu atingeri scurte ale varfului nasului. Nu ma sterg ostentativ cu maneca, la fel cum fac pe strada unde imixtiunea in multime trebuie realizata cat mai realist. Si cate si mai cate gesturi marunte care adauga intelesuri acestui gest. Dar scobitul in nas este o manifestare a dorintei de comunicare printr-o alta dimensiune. Dimensiunea olfactiva. Cum faci sa mirosi intr-o incapere aproape inecata in aer conditionat si fum sau miresme puternice? S-a varsat putina crema de cappucino pe un deget. Si crema din aia cu scortisoara. Decat sa spuna lumea ca sunt nebun si miros crema, mai bine sa spuna ca sunt necioplit si ma scobesc jenat in nas. Jenat din cauza ca de fapt nu ma scobesc, dar apropiu degetul foarte aproape de el ca sa simt mirosul. Apoi ma prefac ca ma sterg cu un gest semi-nervos si amestec asta cu un scarpinat putin exagerat. E ca si cand te acoperi cu doua paturi in ideea ca noapte se poate face mai frig decat te-ai putea astepta. Acelasi lucru.
Scobindu-ma in nas am descoperit mirosul coclit al monezilor si cel prafuit al banilor. Am reusit sa deduc cat de murdare sunt lucrurile care ma inconjoara. Si ma gandesc cu groaza ce mizerie ajunge in nasul meu dupa merg la buda de la scoala. Am ajuns sa ma spal calumea pe maini cand ies de acolo. Cateodata sapunul e altul si imi simt mainile mai aspre sau cu o piele mai ingrijita atunci cand folosesc servetele alea de hartie pentru sters. Deci servetele alea imi afecteaza starea nasului. Scobitul in nas devine o necesitate, plictiseala si lipsa de ocupatie a mainilor transforma o chestie necioplita.
Explorez lumea cu nasul de aproape si de departe.