Nu imi place cand vorbesc cu lumea pe messenger sa citesc urmatoarele lucruri:
- aham
- dape
- kewl
- ihi
- lol
Poate mai sunt dar cel mai mult ma enerveaza aham…suna ca un latrat…nu are nimic de a face cu nici o limba romana…e pur si simplu lipsit de orice logica si dovedeste ca cel care il foloseste nici nu isi da seama ce crima face folosind sunetul ala.
Analiza mea
Sunt trei zile de cand videoclipul asta ma fascineaza. Este obsedant. Sunt de parerea ca o melodie nu are nevoie de videoclip pentru a fi buna. In cazul asta videoclipul completeaza melodia. Imaginile sunt puternice si se impart in 3 tablouri sugestive.
- Schizofrenia celui in rosu (Nebunia)
- Nesiguranta sexuala a lui Jean Pierre (Nesiguranta)
- Sanii uriasi ai tipei (Frumusetea)
Si cum nu e de ajuns sa traiesti o poveste din trei perspective simultan, povestile se intrepatrund. Ochii se maresc odata cu nebunia melodiei care iti intra in urechi. Apogeul il atingi atunci cand teatralitatea gesturilor te impinge sa reactionezi. Simti respiratia ca o ia aiurea. Si apoi ochii personajelor explica de ce esti la limita.
Apasarea care o simt privind atent videoclipul creste odata cu ochii tipei. Sunt atat de mari…Imensi…Ochii aia zdrobesc orice. Imi dau seama ca nu pot face fata unei asemenea priviri. Pana si Jean Pierre este greu de inteles. De ce clipeste atat de feminin? Chiar daca Nebunul schimba ipostaze muzicale frecvent, el devine relaxant prin culoarea albastru deschis a ochilor. Steagurile flutura, tabloul ofiterului…coloane de marmura si apoi sangele incins in creier…alunita de pe obrazul Nesigurului, coroana de lauri a Nebunului. Toate sunt simboluri. Le inteleg de fiecare data altfel. Sunt nebun la randul meu.
I cry, I pray…Mon Dieu…
Inceputul este oarecum simplu. Se prezinta descrierea personajelor. Evolutia lor in decursul a 4 minute devine intensa. I cry, I pray…Mon Dieu…Normalitatea dispare, linistea se rupe si corul aunca o patura grea a nebuniei. Filmul actiunii se transforma intr-un cine pe cine. Frumusetea ia mintile, si tot ea innebuneste. Tema “beauty makes the world go round”, care se regaseste si in videoclipul “I am”, este centrala si aici. Nesiguranta este incarcerata, Nebunia tratata si Frumusetea conduce lupta impotriva simturilor.
Finalul. Tragic. Din punctul meu de vedere. O ruptura neasteptata. Linistea.
PS: Ca sa scriu chestiile de mai sus m-am uitat de in paralel la videoclip. Nu am inteles mai nimic din am vrut sa scriu. Dar mi-am batut joc de tastatura. 
A inceput un an nou…A trecut o luna si mai bine de cand nu am mai scris…Si acum scriu despre glam.
Glam-ul e o chestie interesanta. Sub el se ascund homosexuali, nebuni si oricine vrea sa fie ciudat. E mult mai happy decat emo, mai interesant decat orice e acum pe piata. E maneaua muzicii si a atitudinii. E bunicul metrosexualitatii si strabunicul la orice o sa mai apara. Glamul este inceputul unei perioade. Cea a muzicii care electrizeaza. Ori rock, ori orice in care oamenii ataca teme sexuale sau tabu si apoi mai sunt stralucitori.
Poate nu e cel mai ortodox lucru, dar glam nu are pretentia. Obsesia pentru bling, pentru sutiene si frizuri ciudate ale barbatilor este pentru mine simbolul decantei in care ne aflam. Nimeni nu isi recunoaste gandurile, poate nu e bine, dar curajul glam inseamna sa poti privi, sa faci haz de toti nebunii si sa admiti ca poate esti mai normal decat aia ca intra cu “ganduri curate” in sex shop.
Am ajuns sa apreciez glamul de mic, insa nu am fost constient pana azi. Azi mi-am adus aminte de Army of lovers. Pentru mine e glam. T Rex e glam. Si Bowie daca nu a fost glam atunci nu a fost nimic. Dar Army of Lovers sunt asa cum trebuia sa fie Elton John cu Rupaul. Sunt esenta. Sunt veseli si trateaza teme ciudate. Sunt cei mai gay din glamul pe care il cunosc pana acum. Si totusi, eu ii apreciez.
Cum sa nu imi placa glam cand aici in Wiesbaden ploua in continuu? Vreme mohorata si oameni senili pe strada. Glam e iesirea. O sa ma imbrac cu puloverele mele normale si o sa imi imaginez ca sunt glam. Sunt dus.